Campioana întâlnește liderul Ligii 1!** Dorinel: „Nu mă tem de arbitraj, nu cred că jocurile se fac pentru CFR, așa cum spun unii”

Redactor:
Cosmin Boghiu
Campioana întâlnește liderul Ligii 1!** Dorinel:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că deși fosta sa formație, CFR Cluj, pornește favorită în partida programată luni în etapa a XXIII-a a Ligii I, campioana României nu va merge în excursie.

„La Cluj vom avea un meci extrem de greu, dar o să ne jucăm șansa. CFR pornește ca favorită, dar sper ca băieții mei să demonstreze pe teren că nu este așa. În tur am pierdut 0-4, dar eu nu țin cont de statistică, fiecare joc oferă echipei ocazia să facă lucruri bune și să corijeze erorile din trecut.

Nu mergem în excursie la Cluj, avem mare nevoie de puncte, va fi un meci de care pe care. Nu cred că sunt mai puternici decât anul trecut, din punct de vedere al jocului, dar să nu uităm că au jucători buni, de viteză, de creație. Vor conta însă atitudinea și dorința noastră de a obține un rezultat cât mai bun. Nu mă tem de arbitraj, nu cred că jocurile se fac pentru CFR, așa cum spun unii”, a spus Munteanu.

Dorinel Munteanu consideră rușinoase declarațiile conducătorilor de club la adresa arbitrajelor din ultimele meciuri. „Este rușinos ceea ce se întâmplă, s-a depășit orice limită. Nu mai există bun simț și respect. Crăciunescu a spus bine că oamenii cu bani își permit să facă orice, păcat că s-a ajuns la lucrurile acestea. Ei nu știu să piardă, vor să câștige fiecare meci, dar pentru asta trebuie să fii pregătit. Presiunea pusă pe arbitri este foarte mare, ce se întâmplă în jurul lor este un lucru de neînchipuit și din această cauză cred că se fac atât de multe greșeli. Mă mir cum de mai rezistă în condițiile acestea”, a adăugat Munteanu.

Antrenorul Oțelului nu va putea conta în meciul cu CFR pe fundașul Cornel Râpă, care este suspendat.

Partida CFR Cluj – Oțelul Galați, contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii I, se va disputa, luni, de la ora 19.00

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×